Lângă un pom cu frunzele uscate
Te-am găsit cu aripile udate.
Visele de gânduri ți-erau purtate,
Iar mâinile de lacrimi pătate.
Te-ai pierdut printre suflete încărcate,
Ce-alergau grăbite cu minți încețoșate.
Fără să vadă că trăiau în chipuri mascate,
Te-au lăsat doar… cu ramuri tăiate..
Ce-am făcut? Unde mi-e strălucirea?
Unde îmi este spiritul puternic?
Unde e vorba ce-aducea iubirea?
Unde-am pierdut papirusul idilic?
Calmul din vocea ta striga dup-ajutor.
Scânteia din privirea ta pierdea ușor..
Inima-ți golașă absorbea durere,
În urma ta lăsai o dâră de tăcere.
Nu-mi luați aripile, lăsați-mă să zbor!
Spuneai încet cu vocea-ți tremurândă.
Nu poți! Orizontul tău nu-i decât un nor.
Se-auzea-nfundat din capătul de undă.
Și da.. norul era cam gros, cam mare.
Ce a crescut pe urma lacrimilor tale,
Și-ncetul cu încetul avea să te doboare,
Să te înece în propria sudoare.
Sperai că după nor există un soare.
Un soare pentru tine, ce îți va da lumină.
Ce îți va da căldură, va fi ca o haină
Ce te va face iar și iar să rămâi în picioare.
Un soare ale cărui raze să fie calde.
Să îți cuprindă întreaga ta ființă moale,
Iar cu iubirea lui în inimă să-ți scalde
Noi răsărituri în zboruri de petale.
Pierdut în drumul tău, tu căutai lumina,
Iar propagarea-i blândă să curețe cărarea
De orice rămășită ce-ți deranja tulpina
Și cu răbdare să-ți îmbuneze starea.
Ai început încet, cu pași mărunți să speri
Că dincolo de norul șters se află-un soare.
Și-ndiferent de cât de lungă-i noaptea
El cu iubire și ardoare în fiecare zi răsare.
Ai început să vezi cum noru-ncet dispare.
Și dacă noaptea-n viață aduce întristare,
Tu speri că-n zori de zi va fi lumină iar
Și te ajută să vezi din nou totul mai clar.
Ai început să simți că după fiecare noapte
Lumina îți aduce tot mai ample șoapte
Ce-ți spun cu farmec că noaptea ai învins
Căci ești precum ai fost, un felinar nestins.
Ema Word Storm 